Ana Maria Vlădăreanu, Elena Andruş, Horia Bumbea and Minodora Onisâi

REZUMAT

Epoca modernă a tratamentului chimioterapic pentru afecţiunile maligne a început după observaţia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial că expunerea la iperită a dus la hipoplazia măduvei osoase şi a ganglionilor limfatici. Utilizarea clinică a azotiperitei (clormetina) a fost iniţiată de Gilman, la Yale, în anii ‘40, pentru tratamentul limfomului. Tot în anii ‘40, la Harvard, Farber a indus pentru prima dată remisiunea leucemiei la copil, utilizând aminopterina, un antagonist al folatului. În 1955, chimioterapia a fost utilizată pentru prima dată în tratamentul unei tumori solide – carcinomul trofoblastic de sarcină. Dezvoltarea ulterioară a regimurilor cu mai multe medicamente asociate pentru copii cu leucemie acută sau boala Hodgkin în anii ‘60 a demonstrat posibilitatea vindecării prin chimioterapie a unui procent important de pacienţi cu anumite afecţiuni chimioresponsive.

În prezent, se încearcă terapii cât mai ţintite în lupta împotriva cancerului, permiţând creşterea duratei de supravieţuire fără boală şi antrenând un procent tot mai ridicat de vindecări.

Pe lângă medicamentele chimioterapice deja cunoscute şi larg utilizate (anticorpi monoclonali), au intrat recent în lista Programului Naţional de Hemato-Oncologie, molecule noi, cu valoare terapeutică ridicată.

Prezentarea face o scurtă trecere în revistă a moleculelor nou aprobate în Programul Naţional de Hematologie – de la anticorpi monoclonali (Ofatumumab), la agenţi demetilanţi (Decitabina) şi agonişti ai receptorilor de trombopoietină (Romiplostim).

Cuvinte cheie: molecule noi, anticorpi monoclonali, Program Naţional Hemato-Oncologie

Full text | PDF